Un program tv interactiv transmis prin satelit, numit Signal, reprezintă o platformă pentru creștinii persecutați din Iran.
„Cu ceva timp în urmă, înainte de a începe să producem și să difuzăm programul, am încercat să găsim o abordare unică pentru creștini, în special pentru cei care locuiesc în interiorul Iranului, ca să fim vocea lor,” a spus Reza Jafari, gazda emisiunii, pentru Christian Post.
„Majoritatea programelor tv creştine, disponibile prin satelit în Iran, sunt fie programe educaţionale, fie programe teologice şi multe din ele arată ca un monolog.”
Prin urmare, Jafari, care s-a...
Cel puțin 221 de creștini au fost uciși de către militanții jihadiști în Burkina Faso începând cu aprilie 2019, de când a avut loc o creștere a atacurilor violente, cel puțin 48 de vieți fiind curmate din ianuarie 2020 încoace.
În data de 16 februarie, un extremist islamist înarmat a ucis 10 creștini atunci când a năvălit într-o biserică din satul Pansi, Burkina Faso, în timpul slujbei de duminică dimineața. Teroriștii l-au răpit pe pastor, omorându-l, mai târziu în acea zi, împreună cu alți 13 creștini, numărul victimelor ajungând astfel la 24. Câțiva creștini au fost raportați ca fiind...
Luna Martie este luna dedicată vieții la nivel mondial. Cea mai amplă Campanie „40 de zile pentru viață” din lume este o tradiție și în România. Despre lupta pentru dreptul la viață a celor nenăscuți și evenimentele care se desfășoară în 2020, a discutat colegul nostru de la RVE Timișoara, Ioan Ciobotă, cu ambasadorii pro viață în România în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei”.
La microfonul RVE și-au împărtășit experiența de misionari ai vieții:
Saveta Comes – Năsăud
Mariana Comes – Târgu Mureș
Raul Pop – Cluj Napoca
Ștefana Hruban – Gherla
Ghiță Alecsei –...
9 martie 2020
Ulan-Ude, Buriatia
21 de Zile de Rugăciune pentru Buriați
MONGOLIA – MARCH 24: Base camp of the nomads with mobile houses known as yurts, Gobi Desert, Mongolia. (Photo by DeAgostini/Getty Images)
Cultura buriată se dezvăluie în diverse forme artistice. Buriații iubesc artele și sunt mândri să împărtășească despre cultura, istoria, valorile și credințele lor, precum și despre frumosul ținut în care trăiesc lângă Lacul Baikal, prin cântecele lor populare, prin povești și legende, prin poezie, pictură, sculpturi și, mai recent, prin filme.
Fiind tradițional o cultură nomadă,...
Dacă ați avut ocazia să fiți implicat în lumea afacerilor sau în cea profesională pentru o perioadă de timp – chiar și pentru câteva luni – este posibil să fi fost rugat, încurajat sau chiar obligat să urmați o formă de training de conducere. Instruirea ar putea fi o întâlnire de o oră, un workshop, un seminar sau chiar o conferință. În orice caz, intenția a fost aceea de a vă pregăti pentru a deveni un lider mai eficient.
Dar oare v-ați întrebat vreodată dacă poziția de lider este cumva supraapreciată? Motivul pentru care întreb acest lucru este următorul – excluzând...
În perioada 08-14 martie Ștafeta Rugăciunii 2020: „Binecuvântează România” este preluată de Comunitatea Evanghelică din județul Braşov. Indiferent de cultul din care faci parte, dacă ești un credincios care a primit viaţă nouă de la Dumnezeu și vrei să asculți chemarea de a participa și tu la acțiunea de transformare prinputerea rugăciunii, te invităm să accepți provocarea și să te unești la o săptămână intensă de post și rugăciune pentru „Binecuvântarea României”!
Ceilalţi credincioşi, aşa cum ne-am obişnuit, ne rugăm pentru toţi locuitorii judeţului Braşov. Îl implorăm pe Dumnezeu să ridice...
8 martie 2020
Ulan-Ude, Buriatia
21 de Zile de Rugăciune pentru Buriați
Sporturile cele mai răspândite în Buriatia sunt tirul cu arcul, călăria și luptele mongole, care sunt practicate din vremuri străvechi și sunt considerate sporturi naționale între mongoli din diferite triburi. Cele mai importante festivaluri (naadam/jocurile) la care buriații se întrec în aceste sporturi sunt Surharban (are loc în luna iunie, cu participanți din toate raioanele Buriatiei – la jocurile naționale din Ulan-Ude participă câștigătorii „pe județ” în fiecare din cele 3 categorii) și Altargana – ultimul fiind un...
În 29 ianuarie, militanți islamiști din gruparea Forțele Aliate Democrate (FAD) l-au ucis pe pastorul Ngulongo Year Batsemire, în vârstă de 60 de ani, Arhidiaconul din Eringeti, în nord-estul Republicii Democrate Congo.
Pastorul Ngulongo mergea împreună cu soția lui la câmp, când au fost înconjurați de membri ai Forțelor Aliate Democrate. Militanții i-au cerut pastorului să mărturisească unde pot fi găsiți și alți pastori și au încercat să îl forțeze pe acesta să se convertească la islam.
Atunci când acest creștin curajos, tată a zece copii, a refuzat să renunțe la credința sa în Domnul Isus...
Organizaţia de monitorizare a persecuţiei Open Doors a dat publicităţii Raportul privind Persecuţia Religioasă Specifică de Gen pe anul 2020, care tratează fenomemnul de persecuţie asupra femeilor şi bărbaţilor creştini din cele 50 de ţări aflate în Topul Mondial al Persecuţiei. Datele confirmă faptul că persecuţia religioasă nu afectează în mod egal ambele sexe. Bărbaţii şi femeile sunt vizaţi fiecare în moduri diferite în aproape toate ţările studiate. Faptul cel mai grav este că violenţa sexuală împotriva femeilor este extrem de prezentă în toate regiunile, lucru care a determinat Open...
7 martie 2020
Ulan-Ude, Buriatia
21 de Zile de Rugăciune pentru Buriați
Buriații cred că anumite locuri din natură sunt sub autoritatea unui duh-stăpân al locului, care locuiește acolo. Atunci când conduc mașina sau merg pe lângă un „loc sfânt” – oboo, „casa duhului” – care adesea se află pe o înălțime, un deal sau un vârf de munte, ei vor aduce ofrande duhului locului. De cele mai multe ori este vorba despre monede (pe care șoferii le pot arunca pe fereastra mașinii în timp ce trec), dar și bomboane, țigări, orez sau sticle cu vodcă pe care le așează lângă oboo.
Ei leagă și „steaguri...