Stiri despre Crestinatate

„Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă!” (Isaia 58:1a) Salutări sfinte din Târgu Mureș! Vă salut pe toți cu dragostea reînnoită a lui Isus în această zi ploioasă de primăvară. Sunt foarte recunoscător pentru toate binecuvântările primite în iarna care a trecut și aș dori să vă împărtășesc câteva din ele, ca să putem slăvi pe Tatăl nostru pentru toate bunătățile Sale. Lucrarea mea în proiectul Rroma! Sezonul de iarnă este cel mai bun din punct de vedere al lucrării spirituale, după cum știți deja. Așa a fost și în acest sezon, în care ne-a ajutat și vremea mai...
În aceste clipe grele în care suntem încercați, vrem să vă îndemnăm la post și rugăciune. Dumnezeu există și El este suveran, iar datoria noastră este să ne împăcăm și să ne încredem în El. Așadar, acolo unde ești, vino înaintea Lui cu post și rugăciune ca El să aducă eliberare în văile prin care trecem. Cristian Barbosu Pastorul Bisericii Harvest Arad
  Autorul şi apologistul Ravi Zacharias a făcut public joi că este afectat de o formă rară de cancer malign localizat la capătul coloanei vertebrale şi că el „se încrede în Domnul” prin tumultul durerilor şi al încercărilor. Cancerul a fost descoperit în timpul unei operaţii prin care el a trecut acum trei săptămâni. „Operaţia a fost considerată un succes, iar chirurgul era încrezător că zona afectată a fost reconstituită,” a scris Zacharias într-un mesaj postat pe website-ul orgnizatiei pe care o conduce. „Totuşi, după operaţie, am început să am dureri intense, atât de mari că nu...
Este uşor să te panichezi în vremuri tulburi, aşa cum se întâmplă zilele astea de când a izbucnit epidemia de COVID-19. Cu toţii trebuie să luăm măsuri de precauţie şi să urmăm indicaţiile pe care ni le dau autoritățile și experţii medicali. Trebuie însă să ne amintim că, indiferent de situaţie, Domnul nostru are toate lucrurile sub controlul Său. Scriptura îl numeşte pe Domnul ca fiind „stânca” sau „cetăţuia” şi „izbăvitorul” (Psalmul 18:2). Cu 72 de ani în urmă, marele C.S. Lewis le reamintea cititorilor săi despre aceste adevăruri în dorinţa de a calma fricile legate de bomba atomică....
Preaiubiți cititori, dragi frați și surori, indiferent de colțul lumii în care vă aflați, vrem să știți că ne rugăm pentru fiecare dintre dvs și vrem acum să vă mobilizăm și pe dvs la calm și rugăciune. Indiferent de situația în care ne aflăm, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne valabil și astăzi. Psalmul 91 are aceeași adresă în Biblie, pagina 607 dacă folosiția Biblia simplă de mărime medie, traducerea Cornilescu! Vă provocăm să luați o pauză de la știri, haideți să distribuim zilnic versete din Biblie care aduc încurajare și mângâiere. Haideți să distribuim în masă Promisiunile lui Dumnezeu...
Erau în drum spre o nuntă – nunta ei. Era înconjurată de cele mai bune prietene ale ei, discutau și mintea Marthei era probabil la detaliile de ultima clipă, la ceremonie, la emoția de a-i vedea din nou pe toți. Ea și logodnicul ei urmau să se căsătorească de Revelion, la doar câteva zile distanță, lângă casa familiei ei din satul Adamawa. Aveau de făcut o călătorie de șapte ore de la Maiduguri pe drumurile nigeriene prăfuite. O călătorie care, pentru Martha și domnișoarele ei de onoare, a ajuns la un final brusc și îngrozitor. Parcurseseră doar câteva sute de km când au văzut niște bărbați...
De câteva luni de zile, biserica Harvest din Timișoara în mod deosebit, dar și alte biserici din familia Harvest | Vertical Church Europe, au fost ținta unor atacuri succesive de defăimare, hărțuire și calomniere din partea unei persoane care susține că reprezintă comunitatea LGBT și valorile ei. Deși inițial s-a încercat dialogul cu această persoană în vederea renunțării la atacurile sale, venite sub diferite nume și/sau pseudonime, de pe diferite conturi online în ultimele luni, înverșunarea împotriva bisericii și valorilor creștine a crescut și amenințările au continuat. Recent însă,...
Învățăm să prețuim ceva sau pe cineva când nu-l mai avem. Așa spune o vorbă populară al cărei adevăr l-am înțeles demult, iar COVID 19 mi-a confirmat. Iubim pe oricine și orice când nu-i mai avem: părinții, soția, soțul, copiii, frații, surorile, rudeniile de toate gradele, prietenii, colegii, profesorii, bunurile, școala, țara, biserica, locurile natale sau locurile de muncă, tot. Dar există un timp pentru toate. „Există un timp pentru îmbrățișări și un alt timp pentru absența lor. Există un timp pentru iubire și un alt timp pentru absența ei.” Oratorul‬ ‭3:5, 8-9‬ ‭BVA‬‬. Deși realitatea...
Iubiți frați și surori în Domnul, Trăim vremuri tulburi în care veștile rele se înmulțesc de la oră la oră, în care pericolul s-a apropiat de noi și de casele noastre, cel puțin geografic vorbind. Suspendarea adunărilor pare că afectează și bisericile. Din punct de vedere instituțional poate, dar din punct de vedere spiritual Domnul nostru Isus Hristos ne-a spus: „Voi zidi Biserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui”. Biserica suntem noi, cei răscumpărați de Dumnezeu prin sângele Domnului Isus. Noi avem Duhul Sfânt în inima noastră, iar însuși trupul nostru este „Templul Duhului...
Este coronavirusul prezis în cartea Apocalipsei? Este una dintre urgiile profeţite a avea loc în vremurile din urmă? Dacă da, ar putea acest coronavirus să fie un prevestitor al unor lucruri mult mai rele? Gravitatea situaţie generate de coronavirus nu poate fi negată. Așa cum spunea şi Bill Gates pentru New England Journal of Medicine în data de 28 februarie, „În săptămâna care a trecut, Covid-19 a început să se comporte foarte mult ca acel tip de patogen care apare o dată la 100 de ani, de care ne-am făcut griji.” Chiar şi în această etapă timpurie, „Covid-19 a cauzat deja de 10 ori mai...

Pages