Am ridicat această întrebare având în vedere atenționarea făcută de apostolul Pavel, care a spus: „Când vor zice: ‘Pace și liniște!’, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.” (1 Tesaloniceni 5:3) Chiar dacă această afirmație face referire la contextul în care Anticristul va încerca să facă pace cu națiunile lumii, ea poate fi luată în considerare și în cazul armistițiului de pace dintre Israel și Iran. Spun aceasta fiindcă armistițiul dintre Israel și Iran a fost negociat de președintele american...
Londra – Adoptarea legii privind sinuciderea asistată, în urma celei de-a treia lecturi din 20 iunie, a generat reacții critice din partea organizațiilor care apără dreptul la viață. Deși proiectul a trecut, diferența de doar 23 de voturi marchează un recul major față de lectura precedentă, când obținuse o majoritate de 55 de voturi, relatează Christian Today. Organizația Right to Life UK consideră că susținerea pentru inițiativa deputatei Kim Leadbeater s-a erodat constant. Reprezentanții acesteia denunță caracterul problematic al legii și mizează pe respingerea ei în Camera Lorzilor....
O enormă platformă de exploatare pedofilă, cu o prezență semnificativă în țările europene și cu 2 milioane de utilizatori, a fost destructurată. O operațiune majoră a Europol, condusă de poliția germană și la care au participat polițiști din 38 de țări, a dus la destructurarea comerțului cu videoclipuri cu abuzuri sexuale asupra copiilor de pe un site din darknet. Platforma, numită „Kidflix”, permitea utilizatorilor să vizioneze 91.000 de videoclipuri, în total 6.300 de ore de conținut infracțional. Unii participanți la rețea nu numai că vizionau materialul, ci îl și înregistrau sau...
În fiecare zi, de mai multe ori pe zi, mici semnale se declanșează în mintea ta. Ele îți fac stomacul să mormăie, gura să saliveze, sau mintea ta devine brusc focusată pe ceea ce ai văzut. Dumnezeu ne-a înzestrat cu nevoi fizice care reprezentă ca într-o oglindă nevoile spirituale. Nevoi care trebuie împlinite pentru a rămâne sănătoși și în viață. Nevoi pe care trebuie să le satisfacem din nou și din nou. De fapt, hrana este adesea folosită în Scriptură ca metaforă pentru nevoile noastre spirituale (sunt numite „pâinea zilnică” în Matei și „lapte” în 1 Petru, dacă menționăm doar
Articolul...
Nu puțini dintre noi am auzit, în ultimii ani, despre „Teoria marii înlocuiri / The Great replacement theory”. Teoria (este doar o teorie) privește înlocuirea treptat a populației europene cu o populație nenativă, străină. Părintele acestei teorii este Renaud Camus, intelectualul francez care din cauza ei a fost condamnat la închisoare, amenzi uriașe, și i s-a interzis intrarea în Marea Britanie. Anul acesta Camus împlinește 79 de ani. Camus a fost puțin cunoscut în America până anul trecut, când în toamnă a apărut traducerea engleză a cărții lui de căpătâi, „The Great Replacement:...
Sud coreanul YoungHoon Kim, recunoscut oficial ca fiind omul cu cel mai mare IQ din lume, și-a mărturisit public credința creștină, declarând pe rețelele de socializare că „Isus Hristos este Dumnezeu”. Kim, al cărui IQ este a fost măsurat ca fiind 276 de către Official World Record și organizații asociate cu Guinness World Records, a postat pe rețeaua X săptămâna aceasta, afirmând: „Ca deținător al celui mai mare IQ din lume, cred că Isus Hristos este Dumnezeu, Calea, Adevărul și Viața”. În comentariile ulterioare, Kim a subliniat că credința sa în Hristos nu este doar o convingere personală...
Tot ce este în jurul nostru – lumea, cultura, oamenii – tind să aplaude puterea și independența, inteligența, încrederea de sine și superioritatea. În cea de-a treia fericire însă – o serie de promisiuni pe care Isus le-a făcut cu privire la Împărăția lui Dumnezeu – Isus ne subliniază ceva diferit, spunând: „Fericiți sunt cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.” Matei 5: 5 NTR Cuvântul „blând” provine din forma greacă „praeis”. Acesta înseamnă delicat, smerit, sau supus; modest, cald sau fără pretenții. De fapt, când Pavel descrie „roadele Duhului Sfânt” (...
Pe 28 iunie 2025, BT Arena din Cluj-Napoca va deveni locul unde sunetul credinței va răsuna într-o voce unitară. Peste 80 de artiști – soliști, trupe, coruri și orchestră live – se reunesc pentru prima dată într-un eveniment național grandios cu un singur scop: să glorifice Numele lui Dumnezeu și să inspire o generație. Evenimentul „Glorificat – Împreună pentru Gloria Lui” promite să fie un moment de referință pentru comunitatea creștină din România. Cu începere de la ora 16:00, publicul este invitat să participe la un concert colectiv al închinării, îmbinat cu mesaje motivaționale și...
Partidul European Creștin (ECPP) este profund îngrozit de recenta agresiune teroristă asupra unei biserici greco-ortodoxe din Damasc, Siria, soldată cu cel puțin 22 de morți și peste 60 de răniți. Condamnăm cu toată fermitatea acest act barbar de ură și violență, comis — potrivit relatărilor — de un jihadist afiliat ISIS, care a atacat credincioși creștini într-un loc sfânt de închinare. ECPP își exprimă solidaritatea cu victimele, familiile acestora și întreaga comunitate creștină din Siria. Susținem pe deplin apelul Patriarhiei Greco-Ortodoxe a Antiohiei, care cere guvernului interimar...
CAMBRIDGE, Regatul Unit – Editura Cambridge University Press marchează 100 de ani de la apariția uneia dintre cele mai cunoscute ediții ale Bibliei: Cameo Bible, tipărită neîntrerupt încă din 1925. Este cea mai longevivă ediție a versiunii King James (KJV) produsă de această instituție editorială cu tradiție, relatează Christian Today. Pentru a celebra centenarul, editura britanică lansează o ediție comemorativă, realizată într-un format de lux. Volumul este legat în piele de vițel maro-aurie, tăbăcită vegetal, fără adaosuri sintetice, fapt care permite fiecărui exemplar să capete, în timp, o...