Ai întâlnit vreodată un creștin furios? Poate ai întâlnit un creștin căruia îi place să fie morocănos, să se plângă sau chiar să critice pe ceilalți. Poate în anumite momente din viața ta, ai fost chiar tu acel creștin. Dacă nu suntem atenți, putem foarte ușor să ne îndreptățim singuri în creștinism. Până la urmă, noi cunoaștem adevărul iar ceilalți nu-l cunosc. Cred că înțelegi cât de tentant este să ne uităm de sus la alți oameni, să îi disprețuim sau chiar să-i considerăm mai puțin valoroși. Dar asta ne face să ratăm chiar esența Evangheliei lui Isus. Evanghelia ne
Articolul DEVOȚIONAL:...
Așa cum cântecele despre renii cu nasul roșu nu fac, la prima vedere, niciun rău, nici unele „adevăruri” despre Crăciun nu par problematice. Și totuși, spune autorul Frank Viola, multe dintre convingerile noastre dragi despre nașterea lui Isus nu au temei istoric și nu pot fi găsite nicăieri în Biblie. Ești sigur că știi povestea exact așa cum este scrisă? Nu era loc la han? A fost Iosif și Maria alungați de un hangiu lipsit de inimă, care în cele din urmă i-ar fi lăsat să se adăpostească într-un grajd, pentru că Maria era în durerile nașterii? Expresia din Evanghelia
Articolul ȘAPTE lucruri...
În cadrul unui serviciu de Advent, organizat zilele trecute la Westminster Abbey, în Londra, în prezența regelui Charles al III‑lea, a fost adus din nou în atenție drama creștinilor persecutați din Pakistan și din alte regiuni ale lumii. Slujba, cu caracter ecumenic, a reunit lideri și credincioși anglicani, catolici și ortodocși și a avut ca temă centrală mărturia creștină și solidaritatea cu victimele persecuțiilor religioase, relatează Christian Today. Evenimentul a fost prezentat de organizatori ca un moment de rugăciune pentru „lumină, speranță și pace”, în contextul creșterii...
Betleemul și Ierusalimul reintră în celebrarea Crăciunului, după doi ani în care bradul, luminile și procesiunile au fost reduse la tăcere pe fundalul războiului din Gaza și al prăbușirii turismului religios. În orașul în care creștinii marchează nașterea lui Isus, reluarea festivităților este trăită ca un exercițiu de rezistență și ca un semn că viața comunitară încearcă să-și găsească din nou ritmul. La Betleem, Piața Ieslei s-a umplut din nou de locuitori, credincioși și vizitatori din regiune, veniți să vadă cum luminile bradulului uriaș sunt aprinse după doi ani în care iluminatul de...
De cele mai multe ori evanghelia prosperității se strecoară subtil, ambalată într-un limbaj spiritual foarte atractiv și motivațional. Tocmai această formă deghizată o face dificil de detectat și periculoasă, mai ales pentru credincioșii tineri. Iată câteva semne care trădează această deformare a Evangheliei. 1. Limbajul care mută centrul de la Dumnezeu la „potențialul tău” „Trăiește la nivelul următor”, „este sezonul tău”, „dezleagă-ți destinul”, „Dumnezeu vrea mai mult pentru tine”, „nu te mulțumi cu puțin”, „activează promisiunea” sunt expresii, care deși pot părea inofensive, construiesc...
Când ne hotărâm să-L urmăm pe Isus, primim o viață nouă în Hristos. Dar ce înseamnă asta mai exact? Isus a venit și a murit pentru toți cei care au trăit vreodată – adică noi – iar atunci când ne dăruim viața Lui și alegem să Îl urmăm, primim o viață nouă în El. Suntem adoptați în familia Sa veșnică, cu toate drepturile care vin împreună cu aceasta. Când îi spunem „da” lui Isus, alegem să credem că totul despre El este adevărat. Suntem de acord că El a trăit o viață perfectă, a murit pentru noi și a înviat
Articolul DEVOȚIONAL: Ești cunoscut și nu ești singur apare prima...
Peste 200de antreprenori și lideri creștini din România s-au întâlnit la București pentru a reflecta împreună asupra modului în care principiile biblice pot fi integrate în viața profesională și în mediul de afaceri, dar și pentru a împărtăși provocările comune cu care se confruntă. Tot mai mulți oameni de afaceri creștini sunt preocupați de felul în care credința lor poate avea un impact real în comunitățile din care fac parte. În acest context, începe să se contureze o mișcare care își propune să îi ajute pe antreprenorii creștini să descopere modele biblice de leadership, investiție și...
În urmă cu mai mulți ani am participat la o întâlnire importantă cu directori executivi din mai multe sectoare – un public greu de impresionat. Am discutat despre integritatea în leadership și imediat după ce am terminat de vorbit am lansat o provocare directă: „Ce v-ar costa dacă ați face ceea ce este corect când nimeni nu vă vede?” Apoi am tăcut. Nu am oferit nicio concluzie inteligentă, nu am trecut la următorul slide. Am lăsat totul în tăcere. M-am uitat către public și am stabilit contact vizual: cinci secunde, apoi zece. La început, oamenii s-au mișcat pe scaune, așteptând
Articolul...
Ceea ce auzim afectează ceea ce știm.Ceea ce știm influențează ceea ce credem.Ceea ce credem influențează ceea ce facem. De aceea, este atât de important să ascultăm adevărul lui Dumnezeu. „Astfel credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Romani 10:17 NTR De-a lungul Evangheliilor (Matei, Marcu, Luca și Ioan), îl vedem pe Isus invitându-i pe urmașii Săi „să vină și să vadă”, „să meargă și să spună” și „să asculte și să înțeleagă”. Pavel explică de ce „a merge și a spune” contează în scrisoarea sa către romani: Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va...
O amplă campanie evanghelistică de Crăciun, „Shine Your Light”, a debutat în Marea Britanie și Irlanda, cu obiectivul declarat de a ajunge la aproximativ două milioane de persoane prin peste 1.700 de evenimente organizate în biserici, piețe, centre comerciale și spații publice. Inițiativa, lansată inițial în 2023 cu circa 750 de biserici participante, a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ 1.500 de biserici în 2024 și la circa 2.000 de biserici implicate la actuala ediție. Campania se desfășoară în preajma Crăciunului și este prezentată de lideri creștini drept unul dintre cele mai...