Mi-a fost mai greu, dar am priceput cum funcționează decretele militare. Poți merge la chioșcul din colț (ori într-un supermarket aglomerat) ca să-ți iei sticla de whiskey ori lada cu bere, dar n-ai voie în curtea bisericii pentru a asculta slujba de Paști. Poți livra tone de pizza la domiciliu, dar n-ai dreptul să aprinzi o lumânare la mormântul părinților. Și dacă tot luptăm așa aprig împotriva Evului Mediu, oare cu școala ce facem?
Suntem deja printre ultimele țări...
Un pastor şi câţiva enoriaşi au fost reţinuţi de poliţie după ce au luat parte la o slujbă de închinare online în Duminica Învierii.
Biserica Early Rain Covenant din provincia Sichuan din China a organizat o sesiune de închinare online cu membrii bisericii conectaţi din casele lor la internet. Agenţi ai securităţii chineze au identificat pe unii din cei care s-au conectat şi i-a arestat chiar în timp ce slujba era în desfăşurare.
Unul din membrii bisericii de casă a...
Un profesor de la Universitatea Oxford din Marea Britanie a fost arestat ca parte a unei anchete privind furtul și vânzarea neautorizată de fragmente biblice antice către magazinele Hobby Lobby din SUA, aparținând Muzeului Bibliei din Washington, DC.
Acuzatul, identificat drept dr. Dirk Obbink, un profesor de papirologie în vârstă de 63 de ani la Universitatea Oxford, care ar fi sustras fragmentele aparținând colecției Oxyrhynchus din Biblioteca Sackler, a fost arestat joi de Poliția Thames Valley, potrivit The Telegraph....
de Robert J. Tamasy
Vă amintiți când a fost ultima dată în care v-ați simțit copleșit într-un mod pozitiv, dupa ce ați încheiat o afacere cu cineva? Când ați avut parte ultima oară de o experiență pe care ați putut să o descrieți doar prin cuvinte ca „Wow”! sau „De necrezut”?
Poate a fost reprezentatul producătorului care a trecut peste atribuțiile sale, depășind cu mult solicitările făcute și s-a asigurat că nevoile dumneavoastr...
LUNI
A doua zi de Paște
Domnul Isus Hristos a trecut prin multe chinuri fizice până să moară. A fost bătut, zdrobit, desfigurat; profetul Isaia vorbește despre El în felul următor: „Îți întorceai fața de la El…”, însă Isus Hristos rămâne Dumnezeu și în felul acesta! Așa urma să îl prindă Paștele pe El! După ce s-au grăbit să-L dea jos de pe cruce, L-au pus repede într-un mormânt, pentru că era târziu și...
Urmărind comentariile, titlurile de știri, predicile și mesajele devoționale postate de cei mai mulți dintre creștini, se creează impresia că această generație nu are nici cea mai vagă idee despre adevărata esență a Paștelui și adevărata istorie din perioada în care a fost sărbătorit primul Paște din istorie. Ne tânguim atât de mult de aceste vremuri, ne jelim că nu ne putem vedea la biserică, ne lăsăm copleșiți de amărăciune și...
Așa cum un copil crește, învață, se maturizează, încercăm și noi să transformăm lucrarea ȘtiriCreștine.ro într-o identitate spirituală, intelectuală care în fiecare zi să aducă plus valoare în viața noastră personală și a cititorilor noștri. Considerăm lucrarea ȘtiriCreștine.ro o misiune importantă, actuală și relevantă pentru vremurile noastre. La fel ca și microfonul leviților, amvonul pastorilor și câmpul...
Echipa CBN răspunde pandemiei de COVID-19, formând un lanț de rugăciune pentru cei afectați într-un fel sau altul de virus.
Cartea Cărților, din Batang, Filipine, a lansat recent pe Facebook o provocare a rugăciunii în care sunt implicați în special copii.
Acest proiect are că scop motivarea copiilor și familiilor lor să se roage împreună pentru cei care sunt în suferință în aceste momente dificile.
Copiii sunt încurajați să se roage din inima pentru persoanele...
La începutul acestei săptămâni, președintele Donald Trump a suspendat finanțarea federală a contribuabililor americani către organizația pro-avort de sănătate globală, agenție care a făcut o treabă de mântuială în combaterea coronavirusului, potrivit Life News.
Organizația Mondială a Sănătății a fost acuzată că a mințit în legătură cu coronavirusul, că a promovat propaganda comunistă chineză cu privire la originea virusului,...