Stiri despre Crestinatate

Știați că povestea pianului începe la jumătatea secolului al XII-lea cu primul său strămoș – monocordul cu clape – căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe coarde, transformându-se în mult mai cunoscultul clavicord, care funcționa printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor. Până la începutul secolului al XV-lea, clavicordul ajungea să aibă zece coarde, fiecare dintre ele producând cel puțin două note prin atingerea...
Lucrurile nu arătau bine pentru biserica creștină din Thailanda la începutul anului 2020. Națiunea din sud-estul Asiei a fost prima după China care a raportat cazuri de coronavirus, iar analiștii se temeau de un focar copleșitor. În schimb, Thailanda a reușit să uimească pe toată lumea ca fiind una dintre puținele țări care a reușit să țină sub control pandemia care a cuprins întreaga lume în doar câteva luni, (având până în prezent doar 3.523 de...
I. Ce înseamnă disciplina bisericii? 1. În sens larg, disciplina bisericii este o parte din procesul de ucenicie. Ca multe domenii ale vieții, ucenicia creștină implică atât instruire cât și disciplină, la fel ca antrenamentul la fotbal sau orele de matematică. 2. Specific, disciplina bisericii înseamnă corectarea păcatului. Începe cu avertismente private (personale). Se finalizează, când este cazul, cu excluderea cuiva ca membru și interzicerea de a participa la Cina Domnului. II. Când...
Întâmplarea din Biblie în care Isus a iertat-o pe femeia prinsă în păcat are o altă însemnătate și un alt sfârșit într-un manual publicat de o universitate administrată de către Statul Chinez. Cartea, publicată de University of Electronic Science and Technology Press, care este administrată de guvern, este folosită pentru a-i învăța pe studenți „etica și dreptul profesional” în școlile profesionale, potrivit Union of Catholic Asian News, care a...
Sâmbătă, 26 septembrie 2020, creștinii din America se unesc într-un marș de rugăciune. Provocarea a fost lansată de evanghelistul Franklin Graham și vrea să transmită națiunii că doar Dumnezeu este singura speranță a Americii. „Acesta este un moment critic pentru națiunea noastră. Singura noastră speranță este în Dumnezeu. Te alături sâmbăta viitoare, 26 septembrie? Vom mărșălui de la Memorialul Lincoln până la clădirea Capitolului,...
Sunt celelalte partide mai bune, fără hoție, corupție, etc? Eu nu fac aici apologia vreunui partid, nici măcar nu scriu împotriva USR, ci împotriva unei ideologii distructive, profund anti-familie, anticreștine. 1. USR a inițiat legea educației sexuale obligatorii, fără acordul părinților. Stiti ce înseamnă această educație sexuală? Pur și simplu nu o să vă vină să credeți… 2. USR a fost singurul partid care s-a opus în mod oficial, vocal și agresiv...
După aproape 40 de ani de muncă, Biblia în limbajul semnelor americane a fost în sfârșit finalizată. Ultimele cărți care lipseau, Isaia, Ieremia și Ezechiel, au fost înregistrate în această toamnă. Potrivit Christianity Today, lucrările privind traducerea Bibliei în ASL (limbajul semnelor) au început în 1981 prin Duane King, un pastor în Biserica Creștină Independentă. King, care nu are probleme de auz, a început să învete limbajul semnelor în anul 1970...
Brett Lynn, un bărbat din Philadelphia, a împărtășit recent o întâmplare pe care a trăit-o în urmă cu câțiva ani. Un exemplu al iertării pe care acest bărbat l-a arătat față de cel care a intrat în micul magazin al familiei sale și, în urma unei dispute, l-a înjunghiat pe Lynn, relatează Faithwire. În urmă cu șapte ani, când Lynn ajunse acasă după ce își lăsase copiii la gimnastică, a avut loc o întâmplare care...
Wycliffe România 24 – 30 septembrie 2020 Acțiune evanghelistică: Asia Luna aceasta s-au împlinit 3 ani de când Lumi slujește în locația curentă din Asia. Sâmbătă plănuiește o acțiune evanghelistică, sărbătorind cu câteva prietene localnice, gătind și luând masa împreună. Lumi ne îndeamnă să ne alăturăm în rugăciune pentru ca Domnul să binecuvânteze părtășia și să dea uși deschise...
În întunericul unei celule sordide din Pakistan – departe de restul celorlalţi puşcăriaşi din Închisoarea Districtuală din Lahore – un creştin, fost muncitor de fabrică, îşi aşteaptă execuţia. Un judecător l-a găsit vinovat pentru blasfemie pe Asif Pervaiz un credincios creştin în vârstă de 37 de ani şi l-a condamnat la pedeaspsa cu moartea. Cei care i-au luat apărarea lui Pervaiz susţin că acesta nu a comis nici o blasfemie, el fiind un simplu om care...

Pages