Stiri despre Crestinatate

Creştinii din China sărbătoresc Noul An Chinezesc în mijlocul unor restricţii severe şi sub supraveghere masivă. Conform estimărilor, există peste 100 de milioane de creştini în China şi cei mai mulţi dintre ei trebuie să se închine în secret pentru a evita amestecul statului şi hărţuirea din partea organelor de control. Clădirile bisericilor oficiale au fost lăsate fără crucile de pe acoperiş, iar avocaţii care au reprezentat comunităţile creştine în justiţie au fost excluşi din barou, iar în unele cazuri au fost chiar răpiţi şi forţaţi să facă dezvăluiri despre creştinii pe care îi...
În mod normal, alăptarea este considerată a fi un atribut unic feminin, la fel ca laptele matern, însă bărbații transgender și aliații lor din comunitatea LGBTQ+ vor să schimbe toate acestea în încercarea de a nega și a banaliza această realitate. În cel puțin un spital din Marea Britanie moașele sunt instruite să folosească termenul de „alăptare la piept” în loc de „alăptarea la sân”, pentru a fi mai prietenoase cu persoanele transgender. Potrivit UK Sun, se așteaptă ca personalul să înlocuiască în scurt timp termenul de „mamă” cu „părinte care naște”, deoarece susțin că „chiar și...
Informația a fost confirmată de ministrul elvețian al afacerilor externe, Ignazio Cassis, într-o vizită oficială la Bamako, marți, 9 februarie. Elveția știa din noiembrie 2020 de existența unui videoclip al jihadiștilor care revendică moartea misionarului Béatrice Stockly, dezvăluie un articol publicat de site-ul Le Point pe 10 februarie. Circumstanțele morții misionarei, membră a unei societăți evanghelice protestante din Basel, răpită la Timbuktu în ianuarie 2016, erau necunoscute până la finele anului trecut. Potrivit declarațiilor făcute în urmă cu câteva luni de Sophie Pétronin, unul...
Wycliffe România 12-18 februarie 2021 Întâlnirea pentru proiectul Rroma Pe 13 februarie are loc o întâlnire la Brașov de planificare și organizare pentru demararea lucrărilor de traducere în limba rromani standard. Să ne rugăm pentru un acord cu traducătorii și pentru sponsori. Dacă doriți să susțineți financiar acest proiect, pe această pagină găsiți informații despre cum puteți dona.   Rugăciune pentru familia Taciuc Mulţumiţi-I Domnului că familia Taciuc a ajuns cu bine în România după o călătorie de 5 zile cu peripeţii. În acest context pandemic călătoriile sunt foarte dificile....
10 februarie 2021 „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40) Video AICI. Am participat (eu rar) la o acțiune umanitară plină de iubire, izvorâtă din dragostea lui Cristos. Câteva zeci de imigranți din Afganistan primesc câte o ciorbă caldă și ceva desert, pe un teren de sport din TImișoara. Cei mai mulți au răni și bube, după luni de zile de călătorie pe jos, de la capătul pământului până aici, în Europa, unde ei credeau că e aproape raiul pe pământ. Articolul Ioan Ciobotă: Ciorbă cu...
Președintele și directorul general al Consiliului Național al Evanghelicilor din Franța (CNEF) au fost primiți marți, 9 februarie de consilierul pentru culte al ministrului de interne, Louis-Xavier THIRODE, pentru a discuta despre declarațiile recente făcute de către Gérald Darmanin, cu privire la evanghelicii din Franța. În urmă cu câteva zile, acesta a declarat că „creștinii evanghelici sunt o problemă majoră în Franța”. Remarci controversate și comentate de publicul larg, în timp ce deputații examinează în prezent proiectul de lege (deja controversat) „pentru consolidarea principiilor...
  Mai mulți diplomați din Germania, Polonia și Suedia au primit ordin să plece din Rusia, în aceeași zi în care Reprezentantul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe a vizitat Moscova, iar liderul opoziției, Aleksei A. Navalny, se afla într-un nou proces penal. MOSCOVA – Rusia a expulzat vineri trei diplomați europeni, după ce aceștia au fost acuzați că ar fi participat la proteste ilegale în sprijinul liderului opoziției, Aleksei A. Navalny, aflat în închisoare. Ordinul de expulzare al celor trei diplimați a fost publicat chiar în ziua în care Reprezentantul Uniunii Europene...
9 februarie 2021 Partea a 2-a „Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta în adunarea sfinţilor! Voi spune strălucirea slăvită a măreţiei Tale, şi voi cânta minunile Tale.” (Psalmi 89 si 145) Video AICI. Pentru cei care au întrebări legate de Biblie, lucruri care li se par imposibile, data trecută am prezentat câteva principii generale, iar azi voi prezenta câteva minuni extraordinare. 1. Dumnezeu a dat soarele înapoi cu 40 de minute „Isaia, proorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz.” (...
„Victorie în California! La miezul nopții de vineri, Curtea Supremă a Statelor Unite a emis o hotărâre favorabilă în cazul nostru împotriva Guvernatorului Newsom, BLOCÂND și INVALIDÂND interdicția totală asupra serviciilor de închinare în interiorul lăcașelor de cult, ca fiind neconstituțională. Aceasta este o decizie de urgență, TEMPORARĂ în cazul nostru, care oferă o oarecare măsură de libertate în timp ce continuăm să luptăm în instanțele inferioare”, transmite Horațiu (Harry) Miheț, avocatul româno-american din cadrul organizației Liberty Counsel care reprezintă Biserica Penticostală...
8 februarie 2021 Partea 1 „Isus S-a uitat ţintă la ei, şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.” (Marcu 10:27) Video AICI. Întreba cineva: „Cum s-au putut înmulți oamenii după potop, când mai exista doar familia lui Noe, adică 8 oameni pe toată planeta?” Un posibil răspuns ar fi că pe vremea respectivă nici natura și nici ADN-ul uman nu erau așa pervertite și distruse ca în zilele noastre. O altă problema este că noi abordăm acele evenimente prin ochelarii noștri de azi. Cu Articolul Ioan Ciobotă:...

Pages