Stiri despre Crestinatate

Reprezentanții celor trei culte care formeaza creștinismul, catolice, protestante și ortodoxe, vorbesc într-o rubrică publicată în Le Figaro, denunțând proiectul de lege privind separatismul și întărirea controlului de către stat asupra cultelor. François Clavairoly, președintele Federației Protestante din Franța, Éric de Moulins-Beaufort, președintele Conferinței Episcopilor și mitropolitul Emmanuel Adamakis, al Patriarhiei Ecumenice din Franța, au semnat o rubrică publicată în Le Figaro miercuri, 10 martie. Aceștia își reafirmă îngrijorările cu privire la proiectul de lege „de consolidare a...
10 martie 2021 „Căci Eu Sunt Domnul, Eu nu Mă schimb.” (Maleahi 3:6) Video AICI. Ce bucurie să știm că Dumnezeu nu se schimbă. Într-o lume în care toate sunt în schimbare, în care foarte multe lucruri se prăbușesc și nu știm ce va fi mâine, în care viitorul este incert și nesigur, Dumnezeu spune: „Eu sunt Același.”, „Eu nu Mă schimb.” Încrederea noastră, nădejdea noastră trebuie să fie pusă doar în Dumnezeu. Atunci când avem încrederea pusă în Dumnezeu, când viața noastră este ancorată în Dumnezeu, atunci viitorul nostru este sigur, este cert, este asigurat, este în mâna Lui. Articolul Ioan...
Sute de femei văduve creştine din Pakistan şi copiii acestora depind de pachete de mâncare ce le sunt distribuite lunar, într-o societate unde domină sărăcia, persecuţia iar pandemia de Covid-19 face ravagii. Fondul Barnabas este implicat în ajutoarea a 400 de astfel de femei creştine văduve, care primesc pachete de mâncare şi nu mai trebuie să meargă astfel seara la culcare flămânde. Printre aceste femei sunt şi cele care şi-au pierdut soţii în atacuri teroriste. „Soţul lui Riffat a fost ucis când un atacator sinucigaş şi-a detonat bomba într-o biserică din Youhanadab, într-o duminică...
9 martie 2021 „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:10) Video AICI. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Dumnezeu este Cel care ne-a iubit mai întâi și a demonstrat acest lucru, a demonstrat această dragoste prin faptul că L-a dat chiar pe Fiul Său, a dat ce a avut mai scump, L-a dat pe Domnul Isus Cristos. Nu a dat un înger ca să moară în locul Articolul Ioan Ciobotă: El ne-a iubit întâi apare prima dată în ȘtiriCreștine.ro.
8 martie 2021 „Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11:36) Video AICI. Toate lucrurile sunt din Cristos, prin Cristos și pentru Cristos. Gândește-te ce înseamnă să fii frate cu Domnul Isus Cristos, să fii copil al lui Dumnezeu, fiu sau fiică a lui Dumnezeu. Gândește-te cât echilibru, câtă pace, câtă liniște și câtă bucurie poți să ai în inimă, în suflet, în viață, în momentul când ești frate cu Cel din care, prin care și pentru care sunt toate lucrurile – cu Cristos. Câtă cinste și onoare Articolul Ioan Ciobotă: Din El, prin El...
Cunoscuta actriţă, interpretă în mai multe producţii de succes de la Hollywood,  spune că există numai beneficii atunci când pui credinţa pe primul loc şi înveţi cum să spui da propriilor tăi copii mai mult. Garner este producătoarea şi interpreta rolului principal într-un nou film destinat întregii familii despre părinţi care trebuie să lase frâiele un pic mai liber şi să se destindă mai mult. Filmul care va apărea pe platforma Netflix se numeşte „Yes Day” (Ziua lui Da, n.trad) şi prezintă familia formată din Allison şi Carlos care s-au transformat din nişte spirite libere într-un cuplu de...
„Când Dumnezeu a creat femeia, I-a dat tot ce se putea da…. Armonia trupului şi frumuseţea din suflet. I-a mai dat Dumnezeu o inimă mare, Să cuprindă toate iubirile lumii: Iubire de soţ, de frate, de părinţi, Dar mai ales, iubirea de mamă pentru copilul ei. I-a dat gingăşia unei flori Şi tăria unei stânci care nu se lasă doborâtă uşor La greu. I- a mai dăruit feminitate, Sa fie artiştilor muză. Pictorilor, să-i poată picta în culori Obrajii îmbujoraţi, Fericirea sau tristeţea din ochi Şi zâmbetul fermecător. Iar muzicii, i-a lăsat nobletea din suflet. Toate...
8 martie 2021 CBMC International Ați observat cât de ușor este să ne concentrăm pe încercările și necazurile care ne înconjoară în aceste zile? Mulți au pierdut legătura cu realitatea pe măsură ce au avut parte de oportunități limitate de socializare și de a avea un stil de viață aproape de normal. Ceea ce eu sugerez că noi putem face plini de înțelepciune în schimb este să înfruntăm frica și să ne concentrăm pe credință! Acest lucru poate părea pentru mulți un pas drastic, dar eu știu că el funcționează pentru mine. Aceste vremuri tulburi necesită măsuri drastice dacă noi Articolul Mana de...
7 martie 2021 „Curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!” (Iacov 4:8) Video AICI. Cred că este grozav de dificil să trăiești cu o inimă împărțită. O inimă împărțită între soție și altcineva, între soț și altcineva, între copii dintr-o relație și copii din altă relație, între un loc de muncă și alt loc de muncă. O inimă împărțită este un dezastru pentru om. În momentul când ai inima întreagă pentru familia ta sau pentru un anumit loc de muncă sau pentru un proiect în care ești implicat, lucrurile merg bine. Dar atunci când ai inima împărțită, nu poți să faci Articolul Ioan Ciobotă:...
Citirea Bibliei în timpul pandemiei a îmbunătățit sănătatea mintală unui mare număr de creștini și le-a îmbunătățit viziunea față de perioada ce le stă în față, potrivit unui nou sondaj din Regatul Unit. Sondajul, la care au participat 1.123 de creștini practicanți, care participă la slujbele bisericii și citesc Biblia cel puțin lunar, a arătat faptul că 33% au ajuns la concluzia că citirea Bibliei le-a îmbunătățit sănătatea psihică pe durata pandemiei, în timp ce 28% spun că le-a sporit încrederea în viitor. Alți 42% dintre respondenți spun că le-a sporit credința în Dumnezeu. Cei mai mulți...

Pages